Start-up Social are ca obiectiv dezvoltarea antreprenoriatului social în orașe din județele Alba, Brașov sau Sibiu, prin educație antreprenorială, prin sprijinirea si finanțarea individuală cu până la 100.000 de euro a minimum 30 de noi întreprinderi sociale, care creează locuri de muncă în regiune.
Timp de 2 ani și 6 de luni, Fundația Națională a Tinerilor Manageri - FNTM, în calitate de lider de consorțiu, alături de partenerii Asociația Evo Diversitate - EVO și Asociația Casa Rica, vom derula proiectul de finanțare Start-up Social, respectiv între august 2024 - ianuarie 2027.
Start-up Social, cod SMIS 309788, este cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Valoarea totală a proiectului este de 14.890.934,26 lei, din care 85%, respectiv 12.657.294,12 lei, reprezintă cofinanțarea de la Uniunea Europeană.
Ce ținte vom atinge prin Start-up Social?
Cel puțin 131 de persoane selectate în grupul țintă
Cursuri online de antreprenoriat sau management în economia socială, acreditate de Autoritatea Națională de Calificări - ANC, finalizate cu cel puțin 118 absolvenți certificați ce pot trece în etapele urmatoare
Două programe de educație pentru absolvenții certificați: marketing digital - SEO; Principii orizontale, teme secundare, principiul DNSH (a nu prejudicia semnificativ) în economia socială
Concurs de planuri de afaceri, organizat doar pentru absolvenții proiectului, și min. 30 de planuri de afaceri selectate
Minimum 30 de noi afaceri înființate în orașe din județele Alba, Brașov sau Sibiu, în iulie 2025, care obțin și iși mențin atestatele de întreprinderi sociale
Finanțări de până la 100.000 de euro acordate fiecărei noi afaceri cu misiune socială, acordate în trei tranșe și cheltuite conform contractului de ajutor de minimis, pe perioada proiectului; Cofinanțări asigurate de beneficiarii granturilor, de minimum 10% din valoarea ajutorului financiar primit
Cel puțin 136 de angajați în noile afaceri, persoane cu domiciliul în orice județ al regiunii Centru, adică între 4 și 6 locuri de muncă create per întreprindere (max. 216.000 lei din valoarea grantului pot fi folosiți pentru cheltuieli salariale), corelate cu ajutorul de minimis solicitat:
până la 62.500 euro – minimum 4 locuri de muncă (18 întreprinderi sociale)
până la 77.500 euro – minimum 5 locuri de muncă (10 întreprinderi sociale)
până la 100.000 euro – minimum 7 locuri de muncă (2 întreprinderi sociale)
Angajamentele asumate sunt respectate și dupa ianuarie 2027, înca cel puțin 13 luni în sustenabilitate.
Cui ne adresăm? Pot participa în proiect persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
doresc să înființeze o afacere - întreprindere socială, în orașe din județele Alba,
Brașov sau Sibiu
au domiciliul în mediul urban sau rural din cele 6 județe ale regiunii Centru
au absolvit cel puțin învățământul liceal (cu/ fără diploma de Bacalaureat, în funcție de cursul ales)
se încadrează în una din categoriile de grup țintă: persoane aflate în cautarea unui loc de muncă, tineri cu vârsta de peste 30 de ani, persoane din grupuri dezavantajate pe piața muncii (femei, persoane din mediul rural, persoane cu handicap, persoane repatriate, tineri NEET’s, persoane peste 50 de ani etc), persoane inactive sau șomeri, inclusiv șomeri de lungă durată.
Dacă ți se potrivește proiectul, scrie-ne și te contactăm noi! FNTM: startup@fntm.ro EVO: peo.309788@gmail.com
Website: startupsocial.fntm.ro
Σχόλια